Proces verbal şedinţa de consiliu din data de 21.01.2013

21 January 2013

COPIE

PROCES VERBAL

 

  Încheiat azi  :21.01.2013 .Consiliul  local  a fost  convocat  prin Dispoziţia primarului nr. 11/17.01.2013.La şedinţă  sunt prezenţi  toţi  consilierii şi secretarul comunei.Şedinţa este deschisă  de  secretarul  comunei  Oltean  Maria.

Secretarul  comunei  propune spre aprobare procesul  verbal  al şedinţei  de consiliu  din  9  ianuarie 2013 ,se votează în unanimitate de voturi  cu  9  voturi  „ pentru”.Preşedintele de şedinţă  citeşte ordinea de zi :

  1. Proiect de  hotărâre  privind  aprobarea majorării impozitelor şi taxelor locale pe anul 2013  în  comuna Tăureni

  2. Proiect de hotărâre privind  prelungirea Contractului  de concesiune  încheiat  între  Primăria comunei  Tăureni şi  F.L.C.T. Tăureni 

  3.Proiect de hotărâre privind  aprobarea  Planului  de acţiuni  sau lucrări  de  interes  local pe anul  2013

  4. Proiect  de hotărâre  privind aprobarea Convenţiei  de cooperare „POLIŢIE –AUTORITĂŢI  LOCALE SERVICII  PUBLICE ÎN PARTENERIAT”  

  Se supune spre aprobare  procesul verbal , se votează  în unanimitate de voturi  cu 9 voturi „pentru”.

  Se trece la  primul  pct.  de pe ordinea de zi.

  Preşedintele de şedinţă  Mureşan Gheorghe dă  cuvântul  dnei  secretar  Oltean  Maria  ce prezintă  actele normative prin care s-au majorat impozitele şi taxele locale  începând cu  anul  2013: H.G.R. nr.1309/2012 şi  O.G.R. nr.1/2013.Mai prezintă  proiectul de hotărâre şi  referatul de susţinere a acestuia  ,se supune la vot ,  se votează  proiectul de hotărâre aşa cum  a fost  formulat  de primarul  comunei  cu  majorările stabilite prin  HGR nr.1309/2012 ,  cu 9 voturi „pentru”.

  Se trece la pct.  2 de pe ordinea de zi :

  Preşedintele de şedinţă  dă  cuvântul  dnei  Oltean Maria care citeşte atât proiectul de hotărâre cât şi  Raportul de susţinere a proiectului de hotărâre întocmit de viceprimarul comunei  .Se supune la vot proiectul de hotărâre , se votează în unanimitate  de voturi  cu 9  voturi „pentru”.

  La pct.3 de pe ordinea de zi  preşedintele de şedinţă dă  cuvântul  dnei  secretar Oltean Maria ce prezintă  proiectul de hotărâre  iniţiat de primar  şi Referatul de specialitate  înregistrat  sub nr. 19/7.01.2013 împreună cu  Planul  de acţiuni şi lucrări de interes  local.Secretarul spune  că aceste acţiuni nu sunt limitative , ci Planul  de acţiuni  poate fi  modificat/completat  cu  alte acţiuni pe care le  consideră  necesare.Se supune  la vot proiectul de hotărâre, se votează   în unanimitate  de voturi  cu 8 voturi  „pentru” .Dl  viceprimar  a părăsit şedinţa de consiliu  înainte de închiderea lucrărilor din motive personale  /familiale.

  La pct.4 dl  Mureşan Gheorghe dă  cuvântul  dnei  secretar  Oltean Maria ce prezintă  proiectul de  hotărâre şi Raportul de susţinere a proiectului  înregistrat sub nr. 62/16.01.2013 , prezintă  structura Convenţiei  de cooperare „Poliţie –Autorităţi  Locale Servicii  Publice în  Parteneriat  încheiat între Primăria comunei  Tăureni  şi  I.P.J. Mureş.Se supune  spre aprobare  proiectul de hotărâre, se votează  în unanimitate de voturi  cu 8 voturi „pentru” .

  La finalul  şedinţei  secretarul  comunei prezintă  adresa Instituţiei  Prefectului jud.Mureş  nr. 657/IV/ 18.01.2013 ce prevede obligativitatea consilierilor  locali  şi  a viceprimarului  de a prezenta  un Raport anual  de activitate iar primarul  Raport anual  privind starea economică , socială şi de mediu  şi un  raport asupra situaţiei  gestionării  bunurilor.

  Drept pentru care am încheiat prezentul  proces verbal.

 

  Ss indescifrabil